Tot mai frumos
îţi rostesc numele,
copilărie!
Asta înseamnă
că te iubesc tot mai mult.
Cineva
ne aruncă norii în braţe.
precum mingile.
cînd mie,
cînd ţie,
din guşile păsărilor,
pe străzile de asfalt colorat.
te ascult.
În fosforescenţa amiezei,
fără tulburări,
fără zvon,
umbrele plopilor
ard misterioase şi rare…
Şi eu am jucat
odată,
cu tine,
şotron…
Lasă-mi,
copilărie,
la masă,
mai lasă-mi,
continentele tale de abur,
incandescente şi fără hotare !
Ce dureros e,
ce plăcut, cînd tresar,
cînd în şoaptă,
şi mai fără atingere,
îţi rostesc eu,
copilărie,
numele…
Cînd steaua îşi cerne,
în părul nostru de jar,
aprindere veşnică,
veşnică stingere,
razele limpezi
şi brumele.
vezi mai multe poezii de: Petre Ghelmez
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.