Existenţa încă rămâne o enigmă despre viață
Sfârșitul e cel ce te îmbrăţişează cu lacrimi de gheață
Că sfârșitul nu-i definitiv. El face parte din perfecţiune
Perfecţiunea-i denaturată. De vină-i această lume
Lacrimile îngerilor îmi oferă amnezia
Indiferenți față de noi, ignorăm nebunia
ce-i normală-n ființa noastră. Şi-apoi,
Ignorăm traseul pentru scurtături ce ne duc înapoi
Când nimeni nu te-nțelege, ploaia te simte
Îţi spui singur adevărul, când crezi că ea te minte
Cu stângăcie aruncăm balanța, pentru regăsire nu-i hartă
Dreptatea-i oarbă, ne scoatem ochii după fiecare ceartă
Succesul e masca lăcomiei, cu vorbe pe trepte te ridici
Nici sus nu te uiți, că vezi doar cerul bolnav de aici
Că el deja şi-a uitat rolul… ce misterios
Oare are ochi pentru noi, ăştia de jos?
Răspunsul e indefinibil pentru un mincinos
ce urăște întrebările, deşi rostite, suna aşa frumos
Dar uită-te în mijloc, uită-te în jurul tău
Mai e nevoie de răul necesar când e bine să fii rău?
vezi mai multe poezii de: Alone
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.