Nu ştii, nu vrei, nu-ţi pasă
Deşi n-ai chip bonom
Dar laşi să pari frumoasă
Cu mintea de mormon.
Te crezi chiar universul
Dar uiţi că-n nefiinţă
Îţi poţi găsi doar mersul
Spre lipsa-n conştiinţă.
Eşti prea pierdută-n spaţiu
Nu ai măsură-n toate
Dar poate-un echinocţiu
Va rezolva el, poate
Ce ea natura vie
A renunţat odată
Să-ncerce să rescrie
El timpul de altădată.
Eşti el ariciul sorţii
Pe care amalgamul
Îl retrimite-n porţii
Spre el cel uraganul,
Pierdut în atmosfera
Uitată în el haloul
Când numai ea himera
Va mai deschide hăul.
Dar la final de vers
Să mai albim el gândul
Tu cată ca din mers
Să mângâi tremurândul,
Cel simbol de fiinţă
De nobilă ardoare
Cel gând de biruinţă
În noua agregare.
vezi mai multe poezii de: Pitagora
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.