Prin a paşilor gândire îmi ridic a vorbei spadă
într-un gest pe care unii l-ar vedea sinucigaș
de voi îndrăzni să apăr a poporului plămadă
criticată azi de unii că ar fi doar un rântaş.
Şi de cine să o apăr, ce brutari ai societății,
trag de ea din orice parte, ca o haită de atac,
s-o desprindă în regate şi în numele dreptății
să o pună la vânzare pentru propriul lor pitac?
Nu cumva avem în sânge, ca o neştiută boală,
a obedienței faimă către tot ce e străin
şi uităm de idealuri, de istoria din școala
pentr-un ban ce straluceşte într-un cont plin de venin?
Nu cumva suntem brutarii ce au încălzit cuptorul
cu o delăsare cruntă ce va arde-n viitor
a poporului plămadă ce nu cere ajutorul
şi aşteapt-a sa " prăjire " cu un vis aromitor?
Tu, popor al simplității, de ce nu priveşti în tine
să îți cauți energia scormonind al tău infern?
Vei găsi ingredientul ce-i intact şi-ți aparține
de când te-au fixat romanii pe columna spre etern.
Du-te la columna care se ridică către Soare
şi a dacilor voință o vei prinde cu-al tău gând
Ei au câștigat cu moartea o eroică prinsoare
de-a trăi Eternul sacru, chiar de au murit luptând.
Prinde cu a ta privire legiunile agile
să observi cum viața însăși spre Etern s-a azvârlit,
Din împreunarea sacră te-ai născut, dulce copile,
DACIA ți-a fost covata în care te-ai plămădit.
Auzi clopotul cum sună la a Putnei sărbătoare?
Către Ştefan te îndreaptă, chiar dacă l-ai lepădat,
şi îl roagă să-ți repună forța lui nemuritoare
de-a fi grănicerul vieții şi-al religiei soldat.
Vezi că pe sub plopi răsună dragostea chinuitoare
şi se plimbă Eminescu, nedorit de cei actuali.
Roagă-l să îți dea speranța şi-a lui forță creatoare
de a doborî prin slovă crude hoarde de muscali.
Auzi piatra cum răsună şi cum aerul tresaltă
când coloana nesfârșită se ridica spre eter?
E Brâncuşi ce poartă-n suflet o nemuritoare daltă
Roagă-l să-ți dea Nesfârșitul ca să-ți fie acroter.
Mai auzi în prag de seară un crâmpei de poezie,
cum arcușul se tot plimbă pe vioara unei vieți?
E Enescu ce în tolbă îți presară-o rapsodie
învelind cu-a ei splendoare ascuțișul din săgeți.
Du-te la Oituz şi-ascultă a pământului durere
blestemat de cruda soartă să devină-n veci găzdaş
celor ce-au murit în luptă şi-au învins cu-a lor cădere...
Reînvață de la dânșii conduită de ostaș!
Astea toate laolaltă, tu, le prinde în simțire
ca un bulgăre ce arde dat de soartă drept prinos
Al lor " tot " e-ingredientul care îți va fi da de ştie
că plămada ți-e curată şi că vei dospi frumos.
Iară voi, străini de soartă şi de românească faclă,
Voi ce urmăriți să " ardeți " " cozonacul " în cuptor,
Nu uitați că sunteți singuri şi că mica voastră clacă
nu va domina sau stinge tot ce-nseamnă ăst ' popor!
Noi suntem poporul care pe strămoși îi-avem în sânge
chiar de ne-am uitat trecutul, făr-a şti că ne predăm...
Vă transmitem cu ardoare că nu veți putea restrânge
Românească noastră vrere : pe români să-i apărăm!
vezi mai multe poezii de: blacks
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc pentru tot,inclusiv pentru sugestie.Am făcut corecția necesara."Bucătăria" nu prea știu cum sa o scot.
blacks (autor)
marți, 26 septembrie 2017
Noi suntem poporul care avem pe strămoși în sânge ...Ce zici de:
Noi suntem poporul care pe strămoși i-avem în sânge ?...cred că rezolvă o mică deficiență de ritm...
Am citit cu atenție poezia ta, Blacks, și îmi place. Chiar mult! Cu o mică rezervă: ai mutat în planul acesta al dospirii totul și ai adus prea multe elemente ce țin de bucătărie, cum ar fi: covata, rântaș, cozonac, prăjire. Aceste cuvinte răpesc din frumusețea poeziei. Știu de ce le-ai folosit, ce vrei să sugerezi, am înțeles totul, dar cred că punând în balanță trecutul, așa de frumos ilustrat, cu tot acest menaje a la cuisine ai răpit din farmec.
Însă, repet, nu e greșit, e doar modul de a percepe poezia, în general.
Mi-am permis să îmi spun deschis părerea știind că nu te superi :)
Oricum , este o poezie foarte bună. Te felicit!
Cu drag :)
Adina Speranta
marți, 26 septembrie 2017