prin fereastra ovală pășește neștiută
pentru a câta oară
lumina lunii mută
pe foaia de hârtie se odihnește-o clipă
purtându-și trena lungă
pe slova aurită
o lumânare veche uitată pe o carte
lumina-n întuneric împarte
și desparte
apoi atinge foaia
cu lacrima-i de ceară
poetul o privește
și plânge-ntâia oară
Adina V.
12.04.2018
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.