Nu-nchide fereastra, nu vântul m-apasã,
Nu ploaia îmi curge în ochii cãprui,
E teama de tine, că nu îți mai pasă,
Flămânzi de lumină ajungem sătui.
Picturile lumii s-au strâns în culori
Ruginesc amintirile noastre în vers ,
Mã doare osânda, mă doare că mori,
Și simt cum ne-ngheață acest Univers.
De-atâta-ndoială-o pleiadă de stele,
A curs în amurgul destinelor fade...
Atunci, rătăcită visam printre ele
Și-am dat de magia altor pleiade.
Nu smulge din mine trecutul şi-n noi,
Mai lasă o noapte de alb şi de negru,
Să știu că odată am fost amândoi,
Eu pace durută, tu murmur integru.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.