Searbădă culoare are, astăzi, cerul,
Năruit de goana norilor pestriți,
Ca-ntr-o cavalcadă-a cailor grăbiți
Spre războiul unde moare cavalerul!
Zvonul se-ntețește. Ploaia călătoare,
Printre albe neguri, caută cărări.
Rătăcită-n lumea cu însingurări,
Cântă uvertura mult zuruitoare.
Stea de nenoroace, sare-n hău lumina,
Grea precum urgia păsării de foc,
Fulgerată zării cu săgeți în cioc.
Repezește pacea, mângâie ruina...
De pe povârnișuri, susură cascade,
Tunete, de-a dura peste cer, se-aud,
Cremenea și-amnarul Hadesului ud
Se ciocnesc în ape plânse de hiade.
Vântul mână-n ramuri sclavii la galere,
Gemete și trânte răpăie mereu
Crâncene noroaie. Numai Dumnezeu
Stă și-ascultă-n ploaie propria tăcere.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.