cerul arată melancolic și anxios
de parcă un pictor panicat
l-a dat cu un strat de vopsea
de culoarea plumbului
dacă unesc imaginar
punctele de intensitate maximă
ale căderilor mele obțin
o pânză de păianjen
ca o rețea urbană de autobuze
păcălesc asediul vocilor
cu vată în urechi
și chipul răului cu pleoapele strânse
în palmă, linia vieții
trasată cu creta este în
așteptarea unui ropot de ploaie
torn în forme, asemenea
tiparelor pentru chirpici
gânduri și fapte bune
și le cuibăresc în inimă
așa cum bătrânii lumii
adunau provizii pentru iarnă
o mie de statui de piatră
cu năframe legate la ochi
și guri ferecate pe vecie
bâjbâie după lumină
în spatele norilor întunecați
când cerul începe să plângă
cu lacrimi de culoarea plumbului
și se aud pașii statuilor tunând
țin palmele lipite de piept
până când creta devine jar
vezi mai multe poezii de: Lungeanu Vasile
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc, stimată doamnă Adina Speranta!
Lungeanu Vasile (autor)
miercuri, 31 iulie 2019
Frumoasă tectonica poeziei, totul converge spre finalul care cuprinde plumbul, statuile, creta :) Aparte este simbolistica fiecărui element.
Mă bucur să vă reîntâlnesc și aici, domnule Lungeanu!
Bun venit! :)
Adina Speranta
sâmbătă, 27 iulie 2019