Ploua - Adina Speranta
Poezie adăugată de: Adina Speranta

    vineri, 18 octombrie 2019

Își rupe luna cornul într-o baltă,
un curcubeu înghite azi nămol,
se-aude prin păduri urlând o haită
spre carnea unui cer de stele gol.

Se împletesc puhoaiele-n furtună,
pe fruntea unui nor lucește stins
o panglică de gânduri și răsună
chemarea unui tunet neînvins.

Se războiesc definitiv toți corbii
prin frunzele aduse clandestin,
amețitor, prin iureșul de vrăbii
se rătăcesc crenguțe de măslin.

Acuzator, se sparge stânca-n două
izbită-n plin de coama unui val,
rațional nu e nimic când plouă!

Și te iubesc la fel de anormal!

Adina V.

19.07.2018

https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=c_4z5QInbic



vezi mai multe poezii de: Adina Speranta




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, Dănuța :)
Cu drag!
Adina Speranta (autor)
miercuri, 23 octombrie 2019


superba !

danab
marţi, 22 octombrie 2019