Când simt că timpul a-nceput
Să bată pentru mine mai încet
Când sufletul mi-l simt pustiu şi gol,
Uscat ca al unui vechi ascet,
Când ochii mi-i surprind în gol
Pierduţi pe obiecte nenăscute
Şi-atunci când albe necuvinte
Stă sufletu-mi să le asculte
Atunci, prietene, mă simt
Desprins din rândul muritorilor de rând
Şi însemnat cu un destin ciudat, aparte,
Pe-o lume stranie mă simt pierdut.
Mă simt făcut din aer şi lumină
Ce concepute-au fost din noapte
Şi au păstrat în farmecul divin
Ale-ntunericului şoapte.
Mă-închid apoi, ireversibil,
În trupul meu de lut, abstract
Şi sufletul mi-l simt atunci
Ca niciodată, mai uscat...
vezi mai multe poezii de: Dunare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.