Poemul de hârtie – o casă zidită
La temelie – cuvinte încărcate
temeinic
cu mortar de cerneală
ferestrele – deschise spre lume
ușile – cu încuietori subtile
împrumutate de la bătrâni înțelepți
și ei datori vânduți
altora și mai cu minte
mai cu fală
mai cu albă și impunătoare barbă
Clădirea prinde contur
Câte încăperi?
Câte înțelesuri la această lume
de neînțeles
și încă una în plus –
depozit de îndoieli/ de spaime/
loc de pelerinaj către înlăuntrul
de cuvânt
Liniștea intră și iese prin pereți imaculați
Câte o ușă se deschide
invită păsări de aer
păsări de foc
de pământ/ de cer
păsări speriate
ființe de carne și gând
căzuseră de mult gratiile
tăcerea pietrelor din casa pustie
Curând au venit în vecinătate bogații
alte și alte poeme au ridicat
Ziduri rezistente
din hârtie mult mai groasă
impermeabilă
la toate ploile bogate în neîncredere
vezi mai multe poezii de: Mihaela Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Un poem inedit cu imagini pline de metafore alese! Câte înțelesuri ascunde!
Lucia Eniu
sâmbătă, 25 septembrie 2021
Interesantă viziune! Mi-a plăcut!
gabriel cristea
vineri, 24 septembrie 2021
Metaforică construcție a sufletului izolat în poezia interioară. :)
Frumos!
Adina Speranta
duminică, 06 octombrie 2019