Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCCII

Mirosul ploii
Şi frunzele de toamnă
Tac mormântal
Să nu te deranjeze

Pe umerii mei curg râuri de ceară albastră...
Ca un doliu care acoperă totul...
Îmbracă spațiile dintre respirații,
se scurge prin timp,

Un strop de tinerețe de aș avea,
Aș colinda pământul pentru tine
Și te-aș ascunde-n suflet, undeva
Acolo să te am, să te pot ține.

Îți cauți destinul prin veri cu furtuni,
Te pierzi printre fire de negre genuni
Și aripi din praful urcat către nori
Te saltă-n concertul ce-ți mai dă fiori.

Canta-n Siberia o balalaika,
Ranile-au încetat să ma mai doara
Dar sa stii cele din suflet,maica
Rau ma copleșesc,sunt grea povara.

Aplaudaţi !... aplaudaţi cât mai e lumină. Această ţară
Refuză iarna noastră, refuză în genunchi să cadă.
Ne uscă florile secate că suntem învinuiţi de primăvară;
Mamele ne sunt demult ţărână, şi vreme n-au avut să vadă

Cât de liberă-mi ești, cât de liber îți sunt!

Vrei să bem amândoi acel dulce venin,
Să zburăm peste mări spre Eden, la apus?

Virginal
Îţi flutură părul
Când păşeşti feciorelnic
Pe plajă,

Lumea de toate povesteşte şi bântuie prin mintea mea,
De toate ştie, cum iubeşte şi cum trăieşte cineva,
Au buchisit litera cărţii şi viaţa n-o vor asculta,
De parcă doar simbolul hărţii m-ar duce pe străduţa ta.