Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCCIII

Viața ne aleargă iute din urmă,
mult prea grăbită în față,
de la primul surâs al răsăritului
abia de apuci să-ți dezmeticești lumea,

Darurile Domnului

Mi-ai dat ochi să văd Grădina garnisită pentru mine
Și urechi s-aud cum cântă păsărelele divine,

Cu genunchii goi prin spini, urc la tine poezie,
Bântuit, ca tot românul, de-a zicalei frenezie!
Poarta ta, cu nestemate din tezaur moștenit,
Cununând vechiul cu noul, mă trudesc să o deschid.

Ți-ai uns, miasmă, părul, într-o tânără dorință,
Cu laptele ce-aduce o bolnavă dăruință -
Ca o ghicitoare veche, dăltuită de-un zugrav,
Sănii grele trase de doi bătrâni bolnavi

bătaia aripilor tale se aude mai tare decât bătaia inimii mele...
în ce clipă am încetat să mai respir?
trăiesc acum din bătaia aripilor tale
ticăind obsesiv,

Când în urma mea, se va închide poarta,
...
Când în urma mea, se va închide poarta,
Și vei auzi cum clănțăne zăvorul,

Ce bestie zace în ungher de suflet?
Ai vrea ca un înger să scoată un urlet?
Pândești de ani buni să strângi doar o pană
Din aripa albă, s-o pui la rană.

Eu sunt același ieri și azi
Și când pășești dar și când cazi
Și-n bucurie ,și-n necaz
Și-n agonie ,și-n extaz.

Mi-e dorul flacără și sufletul rug,
Iar inima-mi arde-n văpaie!
Răcoarea nopții cu al ei belșug
Încet se pierde pe cale!

Sunt vremurile de pe urmă și Dumnezeu s-a săturat –

Ne comportăm precum o turmă, păstor având pe Nosferat,

Dacă m-ai căuta, aş şti
fiindcă dimineţile
şi-ar pierde culoarea colbului
iar ploaia ar deveni incandescentă