Vezi varianta desktop a site-ului
La vremea ta, erai sătul de toate, Şi ca milog, sfârşitul vreai să vie, Nimic era-nvelit în veselie, Versetul, apanaj şi cotitate.
plecat în lumina asfințitului un om și-a întors o clipă privirea spre mine mi-a tresărit gândul rătăcit prin trecut zgomotul pașilor săi se contopea cu
"Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi tâmpla de stele" Așa visa Poetul care purta în sine, O împletire-naltă a lumilor-culori,
De ce-ai plecat fără să dai o veste Și ai rămas eterna mea poveste? Ți-am fost doar o vremelnică iubire Și am rămas o simplă amintire.
Răsăritul îl ştiu, cardinal, stacojiu, arme spânzurate de sânge şi păsări catapultate
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
© 2026 Poeţii Nostri. Toate Drepturile Rezervate. Toate textele sunt reproduse în scop educaţional pentru informarea utilizatorului.
Despre noi Termeni şi condiţii Politica de confidențialitate
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.