Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCLIV

Nu închide Doamne, Uşa Mântuirii,
Nu lua din inimi Duhul Tau cel Sfânt.
Lasă-ne în suflet fiorul Iubirii,
Lângă noi păşeşte, pe acest pământ.

Au devenit casanți ciulinii,-n soare,
ca niște zmei de timp mumificați;
Zăduful mut se chinuie să-și zboare
fantomele de aer și fosfați.

MIHAI PĂCURARU
FOC DE CARNE ȘI LUMÂNĂRI
Acolo unde ramuri rupte alunecă încet,
vei întâlni durerea, crengi în vânt,

Vânticel de seară caldă
Fața veselă mi-o scaldă,
Pe aleea cu pomi darnici
Gândăceii aleargă, harnici.

Respiră pământul în frunze

Sub talpa pădurii brumate
Respiră pământul în frunze,

Se scurge clipa-n deznădejde, nimic nu mai e sfânt
Iar pe trotuarul lumii din ce în ce mai strâmt
Răceala din privire şi lacrima ce doare
În jungla vieţii sunt cele mai negre fiare.

Horea, Cloșca și Crișan;
un țăran, un altul și-ncă un țăran.
În juru-l-e furia neamului de moți,
ai dacilor războinici, strănepoți.

şi-a luat iar toamna tributul de verde
frunzele picură arămite de atâta amurg
mi-am lipit buzele de petalele ofilite
şi am simţit gustul de uscăciune

Când vânturile toamnei se întorc haine,
cu frunze arămii desprinse din copaci,
adusă de un dor ai vrea să mă împaci,
la orele târzii când somnul nu mai vine.

Iat-o, vine! Tot bogată!...
Cu penelul lunecând
Astăzi ca și altădată,
Expoziții vernisând.

Aș vrea ca să-ți amintești,
Când aveam mușcate roșii la ferești,
Iar noi fericiți peste tot alergam
Și când mă sărutai, gust de mușcată aveam.

Noaptea este ca de smoală,
Este frig și bate vântul.
Frunzele încep să piară,
Învelind de zor pământul.