Noaptea este ca de smoală,
Este frig și bate vântul.
Frunzele încep să piară,
Învelind de zor pământul.
Fluturașul singuratic,
Strânse frunza la picioare
Sus în vârf de păr tomnatic,
Între pere gălbioare.
Mi-este frig și cred că pier,
Parcă îl aud plângând,
Însă tot mai cred și sper
Că e vară pe pământ.
Și căldură el cerșește,
Învelindu-se c-o pană,
Însă vântul se-ntețește
Vremea-i tulbure, de toamnă.
vezi mai multe poezii de: Camelia Oprita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc pentru aprecieri.
Camelia Oprita (autor)
marţi, 03 noiembrie 2020
In sfârșit citesc și eu o poezie adevărată!!!
Nu prea găsesc așa ceva pe aici, e o raritate. Am citit numai prostii...
FELICITĂRI!
roryta
duminică, 01 noiembrie 2020