Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDLXIII

Spre cer ochii mi-i ridic
La Tatal cel Vesnic
Si ma vad atat de mic
Ca flacara-n sfesnic

Te caut levănțico, te caut cu ardoare,
Mi-au spus aseară fluturi că te-au văzut plângând
De prea puțină ploaie, de prea multă visare!
Vreau c-o îmbrățișare să te sădesc în gând.

Cum grația dă naștere privirii
Gândul dorinței, trupul desfătării,
Tot astfel și spectacolul splendorii
În sufletul cuprins de dor, iubirii.

Doamne, oare pierd izvorul
Inocent și fermecat
Unde-i scris să-mi înec dorul
În iubiri făr’ de păcat?

Cum e dorul ce pătrunde
Prin a sufletului unde...
De pe lună se coboară
Pentru- a nu știu câta oară

În zori mă trezesc cu gândul aprins,
Ca focul ce arde sub jarul nestins.
O clipă te caut în liniștea grea,
Oftat nesfârșit pe colțuri de stea.

Te crezi neînțeles
Și stai cu inima strânsă
Într-un loc în care
Nimeni nu bate la ușă

Mă simt liber, momentan.
Poate așa este într-adevăr soarta mea.
Sau îmi este dat să fiu lovit,
Oare mușcat de leoaica tânără a lui Nichita,

nu știu cum să-ți spun la revedere,
și cred că n-o să pot să-ți spun vreodată.
mai lasă-mi doar o clipă de tăcere,
să-nvăț că totul trece și timpu’ n-așteaptă.