Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CVI

hai să îţi arăt
cum păpădiile se ciufulesc
de la atâta demenţă

Iarăși sunt bolnav de tine
dragostea m-a răsturnat
înger parc-aș fi și-mi vine
drac să fiu și nu bărbat

Să ne privim din zarea uitării
Spre asfințitul ce a fost scris,
Să ascultăm povestea mării,
Si să simțim cum vechiul vis s-a stins.

...de toamnă

o frunză mai bocește în vântul ce adie
pe creanga ce-i pustie la capăt de vecie

Ca să moară fericită
Floarea albă, ofilită,
Am pus-o după ureche
Să-mi fie în gând pereche.

Mă muşcă gândurile infernale
Ca pe o pradă veşnic hăituită,
Şi-n infinite rituri siderale
Revin la viaţa mea dezamorţită.

Nu pot să-ţi mai vorbesc
cum îţi vorbeam atunci
când păsările luminii vibrau
în serile cu ochi de chihlimbar

În mine ai văzut un foc nestins
Chiar de atunci. La prima întâlnire !
Și jarul ce atuncea l-ai aprins
Îți va ajunge chiar și-n nemurire.

Pe muzica de cristal
Dansează zglobiu arcușul
Pe patru corzi de stele.

-Dezlănțuit e cerul slăbit din chingi
Un voiajor busola și-a pierdut
În liberă mișcare un crib de prunci
În flăcări îs țevi de gumă pentru supt.

E toamnă în frunze, în gânduri și-n noi
Se simt al ei vânt și recile ploi,
Nimic nu e veșnic aici, pe pământ,
Dar totuși e toamnă, dar totul e sfânt.