Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: XLII

Sculptorul olar

Atâta vreme cât zăganii zboară
Lovind de boltă aripile-ntinse

De-atâta timp mă-ndemni grăbită
Viață, n-ai cumva un adăpost?
Dă-mi răgaz să fiu iubită
Fără termen, fără cost.

Acum, când stau cu mine faţă-n faţă,
Mi-apare-n cale opera măreață
A Celui ce ,cu marea-nțelepciune
M-aduse la ființă și pe mine.

TRISTETEA CARTII NECITITE


Ganduri, cuvinte, sperante,

ucideţi-mă în noapte, sub plânsetele femeilor părăsite
voi toţi, copii, bărbaţi, aristocraţi şi plebea
de stâlpul antic al singurătăţilor
pe unde trec izbindu-se de tâmplele cerului

Când ciobul s-a desprins
de colţul oglinzii noastre,
zilele au devenit totuna
cu eclipsa de sinceritate a nopţii

Voi români

Voi scumpi părinți, români în lege,
Vă învățați copiii să mocnească

LUCEAFĂRUL DIN ,,GENIU PUSTIU"

În glas de bucium trist răsună zarea,
Iar doinele îngână o poveste,

În seara caldă pătrunde prin fereastră
Parfum de flori de tei venit din curtea noastră;
Somnoroase păsărele se strâng pe crengi,
Se-aud pe drum vreo două sau trei tălăngi.

Un ultim sărut dac-ar fi să-mi mai dai,
Te-aș crede un înger, m-aș crede în Rai;
Apoi liniștit aș putea ca să mor,
Și n-am să mai simt nici al morții fior.

Ești cea mai frumoasă
ninsoare de maci!
cu buzele-ți tandre
în săruturi mă-mbraci,

De-aș putea luna plină de pe cer s-o desprind
Și purtând-o pe brațe o iubire s-aprind,
Mi-aș jertfi ani de viață pentru-o clipă ferice
Și să-i spun TE IUBESC, aș fi iar un novice.

Plouă și eu fac gogoși fascinante Adevărate
iluzii pierdute în ulei și zahăr Crescute ca la
mama acasă Și plouă Bacovia la foc redus
Picătură cu picătură cerul pătrunde-n pământ

ca prin minune
ascultând liniştea
pruncul neastâmpărat
al inimii

Ieri
ne desena povestea pe tavan
azi
în mâna ta

Curge timpul, ca o apă, pe lângă noi,
nimeni nu-l percepe…Ce sfidare…
Sub mine se zbat sânii tăi goi
ce-mi fură bezmetic sarutare.