Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: XLIII

Spargeți geamurile și zburați Pur și
simplu mă sufoc în viața asta Viitorul
mă pândește de pretutindeni Nu călcați
cadavrul timpului Este o aparență dure

Aș vrea să țin în brațe marea,
Să mă-nvelesc cu pescăruși,
Să mângâi cerul jucăuș,
La braț suav cu depărtarea!

Am polul sud legat

Nu pot să plec... oricât am încercat
Am polul sud legat etern de tine!

Care magazin mai mare
Preţurile mici le are
Şi reclamele-ncriptate
De te lasă tâmp pe spate?

Cerul își trage pe cap gluga de nori
cusută cu fir de noapte
luna își mută ochii pe partea întunecată
din sirena ambulanței urlă moartea

Trecea un om pe drum cărând petale
Cu cai de foc și bici sculptat în scrum,
purta pe brațe, raze de vestale,
și, umbra lor, era muiată-n fum.

O față bătrână cu-aspect pământiu
Și ochii senini ca un cer sidefiu
Fără culoare , lipsiți de vedere
Și-ndreaptă privirea spre cer, dar nu-l vede...

în jurul nostru
un şir de zile
se rotesc
continuu

Am scris pe file de un alb imaculat
Cuvinte de iubire,caligrafiate
Sunt pentru tine si le-am incarcat
Cu sentimente complicate.

Scriu toamna în frunze ce se pierd
prin suflete goale de căldură
putrezite în adâncuri de pădure.

În pădurea de pe deal
Mi-au oprit un loc în stal
Mierlele şi ciocârlia
Ca să le-ascult rapsodia.

Nu mai văzuse norii. Cerul pentru el nu era albastru.
Cum puteau îngerii să stea în această culoare?
Își amintea că pustiul era galben infinit.
Se născuse cu defect de vedere și tot ce privea

Copilă

Copilă, nu uita, poetul te iubește
apleacă-ți a ta frunte pe umărul lui stâng,

S-au topit şosele de-atâta dogoare,
aerul încins s-a ionizat demult;
izvoarele văilor au secat sub zare,
peste sate dansează un mister ocult.

nu se mai auzea de-un "cu siguranţă", de-un "fii fericit"
ci doar plânsete amare
la morminte, în faţa pâmăntului scormonit de şobolanii înfometaţi
treceau vânturi pe mijlocul străzii şi o miasmă regretabilă cădea precum smoala

LASATI-MA SA SIMT CE VREAU

Lasati-ma sa zbor,
Caci aripile-mi plang

Ropot de umbre renaşte-ntr-o viaţă,
Cu mine, cu tine, cu noi amândoi,
Iar cu lumina, ce tulbur ne-agaţă,
N-aş mai aprinde făclia-napoi...

Răsărit de soare

Noaptea lăcrima învăluită-n mister,
Luna se stingea cu ochi triști în vaier,