Să mergem, iubito, la munte,
în primele zile din an,
când brazii au plete cărunte,
ițite sub albul turban.
Să facem un foc în poiana
în care, sub stratul de nea,
poveștile-așteaptă doar pana
ce-n vers, de uitare-ar salva.
Ne fie o ciornă zăpada ,
iar albul din jur, fi-va scut
la tot ce n-ar face dovada
că-i pur tot ce noi am avut.
Căci este poiana iubirii
în care, ades, ne-ntâlnim
plătindu-i tribut fericirii
când visele,-acolo,-mpletim.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.