În apa din izvorul nemuririi,
Se-adună-atâtea visuri din trecut
Încât devine împotriva firii
Să mai păstrezi din cele ce-au durut.
Rămân acolo pentr-o veșnicie
În care nu se simte lipsa lor
Și nici regretul că puteau să fie
Speranțe într-un altfel viitor.
În apa ceea, sufletul își simte
Întreaga strălucire, e curat
Ca la-nceputul vieții și consimte
Că de această apă-i însetat.
Ai mers acolo, ți-am călcat pe urme,
Ne-am întâlnit apoi pe un pământ
Ce a-ncercat, dar n-a putut să curme
Iubirea căpătată-n locul sfânt.
Mai vor să meargă, sufletele noastre,
Să se-mbăieze-n apa din izvor
Cât mai curând, căci drumul către astre
Se conturează înaintea lor.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.