Și am tăcut căci timpul mi-a vorbit
cu pașii apasați în așteptare,
Am ascultat cum trece viața albă,
departe de chemările plenare.
Am pus în ac copilăria verde
cu ale sale vise temerare
și-am luat în palme gândul, floare,
Să intru-n peștera cu gust de vânt,
Să mă privesc cu tot ce fac, ce am, ce sunt.
După atâtea alergări în labirintul, ceas,
m-am așezat în cuibul de tăceri, popas,
să scutur de poveri strânsura,
să aflu care mi-e măsura
din care pot să urc la Dumnezeu firesc
În împăcare, aștept, dintre nevrednicii, să cresc. ( 13.03.2024-
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.