Aceasta-i vina mea: că n-am lăsat,
Cu gând ascuns, feciori în preajma porţii.
Şi-acum, când prima dată un bărbat
Mă strânge-n braţe, sunt sortită morţii...
Pentru că am fost
Atât de des
Pe strada ta,
N-ar fi exclus
Sunt cerşetori în straie de paradă,
Cu pieptul costeliv în faţă scos,
Sunt remuşcări ascunse sub pomadă
Şi comicul devine dureros.
Într-un tărâm de seve şi de moluşte plin
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă.
Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.