Şi roză şi crin, porumbiţă şi soare,
Iubit-am în dragoste desfătătoare.
Acuma o fată mi-e singură-aleasă,
Frumoasă, duioasă, sfioasă mireasă.
Visam o gingasa copila
Cu par frumos lasat pe spate;
Sedeam sub teiul din gradina
Sub bolta noptii instelate.
Tu ai diamante si perle
Si tot ce-i mai mandru sub soare,
Ai cei mai frumosi ochi din lume -
Iubita mea, ce mai vrei oare?
Stapana e astazi furtuna pe mare
Si haina de spuma si-o pune;
In valuri loveste cat poate mai tare,
Iar ele se-nalta nebune.
De mii de ani aceleasi,
Infipte-n locul lor,
Stau stelele pe bolta
Privindu-ne cu dor.
Poete, se-apropie seara; îți încărunțește părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spuse poetul – și-ascult, cineva poate strigă din sat,
Un stejar era gata să-și aducă aminte.
O colină visa multe vise.
Un fluviu iubea înserarea
mai tare decât e voie să iubești.
Îmi curge pe mâini tăcerea
Nu, nu sînt supărat –
O tristă milă de tine
Sufletul mi-a muşcat,
Morţii sînt
Ca nişte copii.
Trebuie să-i strângi
Seara acasă.
Pe cînd eu prin lume pribeag mă purtam,
pe cînd doar la dînsa cu gîndul eram,
Ea n-a mai putut să m-aştepte atît
şi-a pus cununia în cap cu-n urît.