Încă mai bat la porți albastre,
în spate, plânge cineva,
un lacăt tremură și tace
privind adânc în urma mea
unde se-ntind ca niște brațe
năluci cu chipul de bazalt,
o nemiloasă adunare
cu râs spasmodic, crud și spart.
Și peste umeri răni se-arată:
flămândă, viața m-a mușcat,
un râu de sânge se revarsă,
blesteme se aud din iad
când trece timpul dinainte
cu pasul rar și hotărât,
privirea lui, mii de cuțite
înfige-n carnea mea, pe rând.
Dar dintr-odat', o rază dulce
alină trupul meu lovit,
un lacăt tremură și plânge
când porți albastre se deschid.
adina v.
28.05.2020
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc mult, domnule Lican :)
Adina Speranta (autor)
miercuri, 16 septembrie 2020
Mulțumesc frumos, A! :)
Adina Speranta (autor)
miercuri, 09 septembrie 2020
Dupa atacurile tenebrelor,se deschid deodata portile albastre ale sperantei.Foarte frumoasa!
Felicitari Adina!
SAlecsandru
sâmbătă, 05 septembrie 2020