Fire de nisip prin părul tău,
mai rar pe la tâmple...
Sare din mare pe buza de jos
și în lacrima de pe obrazul stâng...
Ochii tăi, două perle agitate-n văzduh,
iar inima ta e o ancoră azvărlită-n ocean;
o anocoră de lemn, însă...
Suntem doi visători triști,
la noi e mereu zi...
Cu genele lipite de briza mării
ascultăm vibrațiile vâslelor
și cântecul surd al sirenelor...
Suntem goi!
Suntem goi în aminitiri!
Oh, Tu, val spumos, ce păcat
că te-ai lovit de țărmul sufletului meu
și te-ai spart înainte de vreme,
înainte să te fi ascultat într-o scoică...
Poate așa, te-aș fi cunoscut...
P.S.: O să îți trimit, totuși, un mesaj într-o sticlă,
cu speranța naivă că n-o să-l uzi cu amăgiri.
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan