Fire de nisip prin părul tău,
mai rar pe la tâmple...
Sare din mare pe buza de jos
și în lacrima de pe obrazul stâng...
Ochii tăi, două perle agitate-n văzduh,
iar inima ta e o ancoră azvărlită-n ocean;
o anocoră de lemn, însă...
Suntem doi visători triști,
la noi e mereu zi...
Cu genele lipite de briza mării
ascultăm vibrațiile vâslelor
și cântecul surd al sirenelor...
Suntem goi!
Suntem goi în aminitiri!
Oh, Tu, val spumos, ce păcat
că te-ai lovit de țărmul sufletului meu
și te-ai spart înainte de vreme,
înainte să te fi ascultat într-o scoică...
Poate așa, te-aș fi cunoscut...
P.S.: O să îți trimit, totuși, un mesaj într-o sticlă,
cu speranța naivă că n-o să-l uzi cu amăgiri.
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Va multumesc!
LarisaBalan (autor)
miercuri, 27 iulie 2016
Felicit ideea pe care ai avut-o şi felul în care ai împletit cuvintele
Iustin
miercuri, 27 iulie 2016
Frumoase şi pline de emoţie versurile tale.
tania
miercuri, 27 iulie 2016
Se simte emotia sufletului tau la scrierea acestor versuri.
LoreDana
miercuri, 27 iulie 2016