Poveste - poeziikrl
Poezie adăugată de: poeziikrl

    luni, 17 aprilie 2017

Stãteam și o priveam
cum zâmbea,
ȋn timp ce ea mã sorbea din pai.
– Cum te cheamã?
Vocea ei prin vene-mi fugea,
ȋn timp ce eu, ȋn ochii ei pierdut,
ȋn litere cãutam sã mã adun.
I-am spus un nume,
familiar cândva.
Ea a zâmbit,
m-a sorbit din nou,
apoi m-a lãsat ȋn pletele ei,
timid,
sã mã ascund.
Aș fi vrut s-o-ntreb
lucruri banale,
doar ca s-o aud vorbind,
și ca sã știe
cã ȋn fața ei stã un om,
nu doar un sentiment aprins.
Dupã un timp,
și-a dus mâna stângã ȋn pãr,
aducându-mã ȋnapoi,
la masa noastrã.
– Ȋmi place aici, spuse șoptit.
Am pirivit ȋn jur, grãbit,
ca un puști scos la tablã,
și fãrã temã
și fãrã habar.
Câteva cuvinte
s-au grãbit sã mã ajute,
dar fãrã succes.
Ea m-a privit dojenitor,
apoi a suflat spre mine vorbe
ce nu le-nțelegeam,
dar care bãteau ȋn mine
a fericire.
Nu-mi amintesc
de am spus și eu ceva,
nu-mi amintesc nici cât
am mai stat ȋn noapte pierduți,
ȋmi amintesc doar
liniștea ce ne dãdea târcoale
și timpul
ce se stingea din lumânare.
Au trecut niște cine de atunci,
niște ani,
mãsurați ȋn zâmbet,
niște amintiri, mãsurate ȋn noi,
și ȋncã mã-ntreb
de am nimerit formula
ce magia mi-a arãtat-o.
Ȋncã mã-ntreb de e vis
când ȋn pãrul ei
m-ascund de lume,
iar ea din mine privește,
și mã-ntreabã mulți
cum, de ce
și ce am fãcut de mã iubește.
Nu știu.
Dar și eu,
mult, numai pe ea.



vezi mai multe poezii de: poeziikrl




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.