La sala de lectură a credinței,
Închipuirea că-i mireasmă glasul
Ce-mpotmolește în minciună pasul
E un blestem pe pagina ființei.
Poți înjgheba cu mintea false planuri
Și să le vinzi ca ferme adevăruri...
Vei reuși, în serbede decoruri,
Să scoți banalitatea la limanuri,
Când planul altuia nu te include.
Că nu-l convingi să-ți cumpere truismul...
Prăpastie e-n suflet mecanismul
Strigării unui vis ce nu te-aude.
Atunci, ce face neajutoratul?
Resimte-acut nevoia să vâneze
Iluzia că visele-i sunt treze
Și-ncepe,-nsingurat și tern, vânatul
Cu cea din urmă armă-a slăbiciunii –
Cu pofta năzdrăvană de-nșelare,
De spargere a văzului zburare
Cu țepii bălăriilor minciunii.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.