Praștia - blacks
Poezie adăugată de: blacks

    marţi, 22 mai 2018

Eu voi apune, poate, după dealuri
urmând cărarea spre ai mei părinți,
Dar nu voi lua cu mine idealuri
și nu voi lua tumultul din dorinți.

Ți le-oi lăsa pe toate moștenire!
Să lupți cu toată răscolirea ta,
să le aburci pe culmi de izbăvire
acolo, unde te-oi găsi cumva!

O praștie spre noua năzuință
să-ți construiești din ceea ce am fost.
Un braț voi fi, avid de-a ta ființă,
Tu, celălalt, esența unui ost.

Dorința noastră, mistic osândită,
să o fixezi de vârful unui veac.
Speranța ce-i cu focul înrudită
să nu o ții în propriul tău otac.

Cu praștia iubirilor zgurite
Tu să arunci speranța către zări
ca-n poarta închisorii nedorite
să ceară la destin favorizări.

Prin glasul tău speranța în iubire
va izvorî cu-n țel vindecător,
să curețe a negrului vestire
ce-a decretat că totu-i trecător

Vei cere doar un veac de simplitate
Să fim noi doi, așa, ca în trecut.
Să-ți spun din nou, bolnav de claritate,
că tu îmi ești eternul Absolut.



vezi mai multe poezii de: blacks




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

scrii foarte frumos!
raluk
miercuri, 23 mai 2018