Am pus rutina sămânță
în pământul primit cadou de la cer
și-a crescut-o orgoliul pădure
în care azi
fiecare por din pielea mea și a ta
strigă după ieri,
după noi,
după pasion,
ca însetatul
după izvorul pe lângă care
a trecut zâmbind
cândva.
Timpul prieten de-ar fi fost
măcar...
să nu se facă așa târziu
să nu se facă așa repede târziu
târziu și pustiu
în noi
între noi
Prin ochiul vremii
amintirile încă dor
înțelenind pământul
piatră devenit
pe sufletul ce
n-a fost nici copil,
nici iubit,
nici bătrân,
îndeajuns.
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.