Prin aur veşted şi aramă
Păşeşte Anotimpul rece,
Iar ceaţa zarea o destramă
Şi orizontul îl petrece.
Secundele se strâng în bulgări
Ca de zăpadă azurie.
Ca vise-albastre de călugări
Codrul se trage-n sihăstrie.
Ci dintr-o liniştire sfântă
Uitând de orişice problemă
Să vadă perle cum s-avântă
Lebede - boltei diademă.
Şi cum se duc cu zboru-n Soare
Pe cărărui aeriene
Căci nu le-ajunge, cum se pare,
Aur atâta din troiene.
Ce-l vor nu pentru importanţă,
Dar sufletul să lumineze
Crescând în cer ca o Speranţă
Fără de viaţa-n paranteze.
Nu-i o fugire ori o goană
E doar o cale... cale lungă,
Iar ceaţa tremură bălană
De parcă vrea să le ajungă.
Victor Bragagiu
victorbragagiu.blogspot.com
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Părerea poeților pe care îi stimez - e o bucurie și onoare pentru mine. Mulțumesc!
bragagiu (autor)
miercuri, 06 septembrie 2017
Ce pastel frumos!
blacks
miercuri, 06 septembrie 2017
Un tablou de toamna atat de bine si inspirat colorat. Cum ar fi spus maestrul Arghezi..."niciodata toamna nu fu mai frumoasa...".
marin.mihalache
miercuri, 06 septembrie 2017