Orizonturile-nchise
Plumbuite-s strict cu nouri
Că și vremile precise
Se presoară în ecouri.
Mohorâre, întristare -
Mi-am lăsat în palme fruntea
Căci nici Soarele nu-i Soare,
Calea Robilor nu-i puntea,
Aurul nu este aur,
Drumu-n umbre doar pitite,
Iar asfaltu-i un balaur
Cu solzi-file necitite.
M-aș porni, dar nu am unde,
Aș vorbi - nu am cu cine:
Care suflet mi-ar răspunde
Unde-i rău și unde-i bine?
Îmi ridic spre ceruri gânduri
Din rugina de troiene,
Dar își lepădară cârduri
Căile aeriene.
E pustiu azi pe toloacă,
Codrul gol este în creangă
Și încep să nu cred dacă
Vreau o lume și mai largă.
Cine știe ce-o fi mâine:
Vremea bună este, nu e...
Doar ferestrele bătrâne
Râd cu dinții de gutuie.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc frumos. Dragă Adina, propunerea ta parcă-i mai greoaie. Așa mi se pare. Dar mulțumesc, fiindcă privesc și altfel la ce am scris.
bragagiu (autor)
luni, 16 noiembrie 2015
Un Brumar frumos...:)
Și încep să nu cred dacă...as propune: "Si incep sa ma-ntreb daca "
Vreau o lume și mai largă.
Imi place finalul...ferestrele batrane rad cu dintii de gutuie...:) ...Foarte frumos!
Adina Speranta
duminică, 15 noiembrie 2015
O imagine de toamna foarte bine surprinsa in versurile tale,
Felicitari
MONA
sâmbătă, 14 noiembrie 2015