Pânzele iarăși îmi sunt pline
Cu vânturile-nmiresmate
De tei, de sălcii și sulfine,
Cu-avânt spre plaiuri depărtate.
Mă poartă, unde-n orice seară
Cad stele jos tăindu-și drepte
Prin cerul negru, să mă doară
Preliminările-nțelepte.
Uitându-mi țelul și nevoia,
Țintind doar orizontu-n mare
Trec ușurel pe lângă Troia,
Colchida nu m-atrage-n zare.
Mă duc s-ajung la plaiu-n roade
Unde-s trei rânduri pomi cu-naltul:
În primul doar petala cade,
Al doilea-n pârg și copt e altul.
Surd la cântarea de sirenă,
Ciclopii neluând în seamă,
Fără busolă și antenă,
Fără neliniștea de vamă.
Parâmele se-ntind ca linii
Că-s drepte, curbe ori încete
Și simt prin sângele meu, pinii
Mă mângâie țepos cu cetini.
Iar prora taie și iar taie
Colții verzui băloși de spume,
Dar nu mă-ntreb cât oare mai e
Vreme s-ajung iarăși în lume.
Căci pe catarge înfloriră
Florile mari pe cât e Luna
Și cad pe tremurări de liră
Petale una câte una.
Iar de asupra duc cocorii
Săgeata-n țara frumuseței
Spre înflorirea Aurorei
Și stingerea singurătății.
Mă-ntâmpină timpul alene
Ca o topire de omături,
Iară legendele elene
Sar ca delfinii pe alături.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc!
bragagiu (autor)
miercuri, 10 august 2016
Istoria și legendele Greciei rămân atrăgătoare
pentru toată lumea. Dar mai ales pentru navigatorul solitar pe mare și în versuri !
stefan doroftei doimaneanu
joi, 28 iulie 2016