În basmul albului de tuberoze,
Se-insinuează singurul galop -
Al vântului prin ochiul de ciclop
Din fruntea unei noi metamorfoze,
În care vara se preface-n zborul
Pus la picioarele unui drumeț.
Un râs al clipei, lung și săltăreț,
Îi înflorește-n adâncimi fiorul,
Când zeităti florale îi sărută
Un ciob de suflet și un fir de gând
Și îi aleargă pașii, rând pe rând,
Năluca brună-a ochilor de ciută.
Pădurea-l simte după umbra vie,
Îi recunoaște-amarul lui parfum
Și îi cuprinde trecerea de fum
Cu stejărișu-n flăcări, la chindie.
Ca un "Sesam, deschide-te!", tăcerea
Desferecă altare înspre munți,
Iar efemerul norilor cărunți
Îi întărește timpului puterea.
Drumețul suie calea spre departe
Și arde-n valvârtejul unui vis
C-o pasăre vânată-n paradis,
Străpunsă de săgeata unei arte,
Eliberată-apoi în trup și sânge,
Să îi urmeze zborul tineresc.
Ecourile verii-i glăsuiesc
Cu vântul care-l mușcă și-l împunge
Ca pofta rătăcită în ispite.
În cer s-a cufundat și rai, și iad,
Un râu de foc dă codrului de jad
Apocalipsa razei despletite.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.