Se risipește-n fluturi albi grădina,
Când, sub cununi de limpede-auroră,
Se-adună aripi plutitoare-n horă
Și dansul lor împrăștie lumina.
Rătăcitoare adieri de vânturi
Adună focul razei și îl scaldă
În mângâiere de mireasmă caldă,
Ce plimbă primăvara pe pământuri.
Când geana dimineții se ridică,
Albastrul din vitraliile zării
Se-ntinde pân' la capătul cărării,
Pe care curge-un zbor de rândunică.
Doar eu, cu răsuflarea-ntretăiată,
Am împietrit în marmura tăcerii,
Prin părul despletit al primăverii,
Prin verdea lui mătase înfoiată.
În cuibul mic din palmele-amândouă,
A adormit o floare de zăpadă,
Ce-n sinea ei a hotărât să cadă,
Sub greutatea stelelor de rouă.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.