Pe-aici murmură plopii legendele străvechi,
Prin brazi și pini e-n freamăt ecoul unei frici,
Se-aud povești cum iureș dădeau pe cai sirepi,
Cumani, mai apoi unguri, tătari cu aprig bici...
Deprinși de pui în șei statornici să rămână,
Săgeata lor din arcuri să muște-n carne-adânc,
De prunci vânau secretul hangerul cum să-l țină,
Dușmanul cum să-nțepe la umbra de oblânc...
Au năvălit din stepe cu soarele în spate,
Prin văile domoale urcau obcini rotunde,
Crescând ca o neghină ce grâul vrea să-ngroape,
Puhoaie nemiloase purtând doar moarte-n unde...
Pe culmi, focuri aprinse vesteau că vin tătarii,
Flăcăi de vlahi și brodnici țineau sihla-n păduri,
Pe inime de bahne, căciuli propteau cu parii,
Și-și mai răreau dușmanii, în luciu de securi.
Dar hoardele păgâne curgeau necontenit...
În iurte afumate legau copii, femei
Să-i vândă ca pe vite în târg din răsărit,
Când prada era mare și-ntoarcerii temei.
S-a dus ecou prin munți spre moroșană ceată
Că-n țara cea de obcini, năpastă e pe frați,
Un pumn de cneji purces-au spre țara lor surată
Cu Dragoș conducându-i prin pasul din Carpați.
În frunte mergea Molda, cățeaua-i adorată,
Care-ncolți un zimbru din huciu-nnegurat,
Trecând râu-'n strâmtoare, ea asfinți purtată,
În apa ce de-atuncea Moldova s-a chemat...
Atunci cupa întristării-nsetat Dragoș sorbi,
Intens parfum de brazi trezi-n el, vânătorul,
Un bour cu trei stele în frunte se iți
Pe valea cea din stânga dar ziua-și trase storul.
Au mas în podireiul cu zâmbet fermecat,
Ce zimbri și iuți cerbi le presără în vise,
Până sfielnici zorii zâmbiră încurcat,
Iar din străfund de codru, un muget le trimise.
Plecând din valea ce azi Dragoșa se cheamă,
Vânat-au bou sălbatic și toți s-au ospătat,
Din satul Boul, ținând a obcinilor coamă,
Pe zimbru-n Boureni, lângă Humor l-au săgetat!
La Volovăț din stejar trainic ei croiră,
Bisericuță mândră cu naos și altar,
Rugându-se cu har, în lupte biruiră
De nu era-n Moldova sămânță de tătar...
Din cronică, legende și zeci de toponime,
Nevăzute brațe spre noi Dragoș întinde,
Mormântu-i s-a pierdut sub mantii mușatine
Și nu știm lumânarea unde-i putem aprinde!...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.