Privești, din cer, cu-aceeași măreție,
în sufletele celor ce-ți oferă
ofrande-n bucuria efemeră
pe care-o vor mai lungă să le fie.
Găsești, ascunsă-acolo, și tristețe
ce își așteaptă rândul să se-arate,
căci bucuria-i scurtă, ea nu poate
să le ofere, veșnic, frumusețe.
Doar tu o ai, în marea ta lumină,
venit din timpuri prea demult apuse,
din veșnicii uitate sau distruse.
Privești, de sus, la marea ta grădină
și ți-ai dori ca noaptea să nu vină
în sufletele ce ți-au fost supuse.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Minunata!
mihaela.sandu
sâmbătă, 07 noiembrie 2015