Chipul i se contura portocaiu
în dorința de a i se alinia planetele în jurul mersului pe pojghița fină a privirii.
Râsul devenise calea de ieșire din căderea în amintire.
Pentru că imaginația recrea universul în care ar fi pășit, musafir al casei de ceară,
aprinse fitilul inimii
și își lumină drumul.
Între cer și pământ,
își număra binecuvântările.(22.11.2024-Iulia Dragomir)
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.