Te-aștept cum un deșert așteaptă ploaia,
sau o vioară mângâieri pe coarde,
te-aștept să-mi stingi, din suflet, vâlvătaia
căci dorul ce îl simt în mine, arde.
Cu gânduri ce se-nvârt pe o spirală
în jurul tău, atrase ca-ntr-o vrajă
în sarabandă caldă, rituală,
aștept ca trupul tău să-mi fie strajă,
Să liniștească flăcările care
îmi fac privirile să strălucească
aidoma cu razele de soare
atunci când zorii-ncep să se ivească,
Dau buzelor, o tremurare fină
ca într-o rugă de-a-ntâlni plăcerea
în clipele când dragostea deplină
le cere să-și continue tăcerea.
Te-aștept în timpul care nu contează
când, sigur, știu că vii, și nici nu doare
singurătatea care mai oftează
atunci când dorului îi spun: “Răbdare!”.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumos, frumos spus!
Mady Ivănescu
luni, 12 noiembrie 2018
Superbă ! Subscriu la comentariul lui andreionthepoetry.
mirimirela
joi, 07 ianuarie 2016
Minunat! Este o placere deosebita sa te citesc!
andreionthepoetry
joi, 07 ianuarie 2016
Versuri frumoase, constructie echilibrata. Felicitari!
Iustin
joi, 07 ianuarie 2016