Krishnakali - Rabindranath Tagore
Adăugat de: Gerra Orivera

Floarea-mea-Krishna îi spun
deşi tot satul îi spune Tuciuria.
Mi-aduc aminte de o zi noroasă
şi de-o privire a ochilor săi-
valul i se târa la picioare,
şi cozile îi fluturau pe spate.
Ah, tu îi spui Tuciuria; las' să fie!
Oacheşii ei ochi de gazelă îi văd.

Vacile ei mugeau prin lunca,
pe când lumina zilei se încenuşea.
Cu sprinteni paşi ieşi afară
din coliba-i mică de subt bambuşi.
Ea ochii aprigi şi-i înalta spre cer
pe unde nori greoi veneau cu ploaie.
Ah, tu îi spui Tuciuria; las' să fie!
Oacheşii ei ochi de gazelă îi văd.

Vântul de răsărit suflă în spasme
scuturând tinerele spice de-orez.
Eu pândeam după gardul de la hotar
cu mine singur în singuratic meleag.
Dacă ea mă iscodea în taină sau nu,
doar ea ştie şi ştiu doar eu.
Ah, tu îi spui Tuciuria; las să fie!
Oacheşii ei ochi de gazelă îi văd.

Ea este norul binefăcător
în arzătorul miez al lunii mai
şi e duioasă umbra pe dumbravă
în liniştea amurgului de soare,
şi este-o taină-a fericirii mute
în nopţi când ploaia târâie în iunie.
Ah, tu îi spui Tuciuria; las' să fie!
Oacheşii ei ochi de gazelă îi văd.

Floarea-mea-Krishna îi spun,
lasă-i pe ceilalţi să zică ce vor.
În lanul de orez al satului Maină
i-am simţit întâia privire a ochilor.
Ea-şi lepădase valul de pe faţă
şi nici o clipă n-avu de sfială.
Ah, tu îi spui Tuciuria; las' să fie!
Oacheşii ei ochi de gazelă îi văd.



vezi mai multe poezii de: Rabindranath Tagore




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.