Nu, nu stă în puterea ta de a face să se deschidă mugurele.
Scutură-l, loveşte-l: nu vei avea puterea de a-l desface.
Mîinile tale îl ucid; tu îl desfaci de petale
şi le arunci în ţărînă.
Dar nici o culoare nu se arată şi nici un parfum nu apare.
Ah! nu-ţi este dat ţie să-l faci să înflorească.
Dar natura care face să învoalte floarea,
lucrează atît de simplu!
Ea aruncă o privire-şi seva vieţii curge prin venele sale.
La răsrucea ei, floare-şi desface aripile
şi se leagănă în bătaia vântului.
Ca un dar al inimii culoarea sa izbucneşte,
şi parfumul său dezvăluie o dulce taină.
Natura care deschide floarea o face atît de simplu!
vezi mai multe poezii de: Rabindranath Tagore