Cu o speranță disperată, mă duc și o caut
în toate colțurile camerei mele;
Nu o găsesc.
Casa mea este mică
și ceea ce a dispărut odată din ea
nu mai poate fi niciodată recuperat.
Dar infinită este conacul tău, stăpâne,
și căutându-o, trebuie să vin la ușa ta.
Stau sub baldachinul auriu al cerului tău de seară
și îmi ridic ochii nerăbdători spre fața ta.
Am ajuns la pragul eternității
din care nimic nu poate dispărea
- -nici speranță, nici fericire,
nici viziunea unui chip văzut prin lacrimi.
O, scufundă-mi viața golită în acel ocean,
cufund-o în cea mai profundă plenitudine.
Lasă-mă pentru o dată să simt
acea atingere dulce pierdută
în întregimea universului.
vezi mai multe poezii de: Rabindranath Tagore
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.