Mă simt amestecat cu praful pe care
își poartă pașii Iubita mea,
cu apa lacurilor în care se scaldă.
O, Sakhi! Iubirea mea trece dincolo
de hotarele morții
pentru a se întâlni cu ea!
Eu sunt una cu oglinda
care îi dublează icoana,
una cu aerul care o mângâie
când își mișcă evantaiul.
Govindadas spune:
”Tu ești inelul de aur, tânără femeie;
El este piatra de smarald.”
(din ”Sufletul priveliștilor”)
Traducere George Popa
vezi mai multe poezii de: Rabindranath Tagore