De jos, din zbuciumata-mi adâncime,
tânjesc mereu seninătăți să isc,
gelos pe glaciatul lunii disc,
pe tot ce e celestă limpezime.
Vrând armonii de rece obelisc,
în genuine-arhitecturi sublime,
urăsc zbârlita râpelor asprime
și flămânzesc după zăpezi de pisc.
Port jindul simetriilor măiestre,
dar fierb în mine-un fluviu subteran.
Râvnesc doar prin crâmpeie de ferestre
ghețaru-nalt cu creștet diafan;
sunt clocot și vreau cer de roci alpestre,
vreau ape de oglinzi și sunt vulcan.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.