Atac - Radu Gyr
Adăugat de: Gerra Orivera

Cu păru-n vânt, trăsnete ies
din largi spintecături de şes.
Băltoace, smârcuri, eleșteie
sar din nămol şi ţopăie vâlvoaie,
Ceru-ndarjit scuipă lavă,
fontă lichidă, otravă.
Crunt ne mai biciuie cnutul Prea-Sfântului,
Sfârşitul pământului, sfârşitul pământului.
Pământul crapă,
zările crapă,
apele crapă,
văzduhul crapă,
totul se spintecă şi ne îngroapă
Ura, ţâşnim din gropi şi din şanţuri.
Iadul se smulge şi scapă din lanţuri.
Îngeri de fier ca nişte mari cruci
plutesc prin amiază de tuci
şi varsă pe noi numai stânci şi butuci.
Toate jivinele lumii spurcate
făcutu-s-au tancuri şi cazemate.
Munţii s-au rupt din pripoane
şi-aruncă în noi cu prăpăstii şi stane.
Sar giurgiuvelele lumii,
sar toate zăvoarele humii,
sare pământul, întreg, din ţâţâni
Scuip sânge,
scuip bucăţi de plămâni;
sunt tot pucioasă şi zgură.
Moartea îmi intră ţărână-n gură.
Vin proiectile, vin proiectile,
desfundă morţi îngropaţi de opt zile,
îi smulg din norori, cu gheare haine,
şi-i zvârle în şanţ, peste mine
Doamne, nimic din prăpăd nu-Ţi mai scapă!
Totul se spintecă, totul se crapă,
totul ne-ngroapă.
Oh, urletu-acesta, de unde
răzbate şi mă pătrunde?
Vine din ce zăcăminte?
Din care profunde tării?
Ieşiţi, voi morţi, din morminte,
ca să intrăm noi, de vii



vezi mai multe poezii de: Radu Gyr




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.