Basarabie robită - Radu Gyr
Adăugat de: Gerra Orivera

În Bugeac până-n Hotin,
bubă neagră şi venin.
Din Orhei până-n Liman,
junghi şi ţeapă de catran.
Cerul supt, cu şoduri slabe,
stă-ntr-o rână pe cocioabe.
Zarea zace-nvineţită
ca o piele tăbăcită.
Mlaştinile, în pustie,
fumegă otravă vie.
Putrezi, racii şi răspării
pe sub secetele ţării.

Luna pare ştreang şi cange, -
soarele, pe picioroange...
Iese Foamea-n drum oloagă,
răşchirată pe mârţoagă,
şi cum horcăie, beteagă,
la oblânc, într-o desagă,
sună numai căpăţâni
şi ciolane de rumâni.

Iese Foamea-n drum jegoasă,
luna-i stă pe umeri coasă.
Când rânjeşte,
pârjoleşte,
şi când geme,
ca-n blesteme,
vine molima - strigoiul -
ca să joace tontoroiul.

În amurg, -naintea porţii,
văduvele-şi cheamă morţii.
La răspântii, ca bezmetici,
plâng orfanii, trenţe, peteci,
umbre de sperietori
pentru corbi şi pentru ciori.
La răscruci,
bătrâni năuci
scuipă scrum, oftează tuci,
îşi fac cruci şi trec năluci...

Chem căruţe spre Tighina
cu oftica şi neghina...

Foame... pielea stă pe oase
ca o scoarţă viermănoasă.
Foame... pântecul se suge,
prins de şiră cu belciuge.
Foame... cleiul mâinilor
lins de limba câinilor.

Apele din Cogâlnic
înghit stârvuri de calic,
dar la paznic venetic
joacă luna din buric...

Gheare lacome, de ciumă,
prind oftatul şi-l sugrumă,
şi pe drumuri lungi de brumă
smulg troiţele din humă.
Sub harapnice cu sfârcuri
cad bisericile-n smârcuri.
Strâmb, prin şanţuri cu nămoale,
numai cântecul de jale
mai cutează să rămâie
împăiat ca o momâie...
Peste viaţă, peste ţară,
boleşniţa ca o fiară,
iar de-a lungul şi de-a latul
veneticii ca bubatul...

Uite, gheara hrăpăreaţă
cum ne-nfulecă din viaţă,
şi ne fură soarele,
sângele, hambarele,
ziua, dimineţile,
cerul şi fâneţile, -
şi ne lasă, şi ne lasă
numai foame şi pucioasă
şi luna rânjind, cleioasă,
lângă geam proptită-n coasă...



vezi mai multe poezii de: Radu Gyr




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.