Ce tare sunt, Doamne, ce tare!
Nu m-ai cruțat niciodată.
Ai pus îndoieli să mă bată,
mă-nșfacă neliniștea-n gheare,
mă mușcă sila de beregată.
Dar din pieire și disperare
zvâcnesc de fiece dată.
Tare sunt, Doamne, tare.
M-afund dintr-o baltă-n cealaltă,
dar fierea lor nu mă-ngroapă.
Din fiece ruptă otreapă
urc iar pe catarg pânza 'naltă.
Mai tare-s când prora mea crapă,
mai pur când veninul mă sapă,
mai albă fruntea mea saltă
din fiece baltă.
Tare sunt, tare...
Ar trebui să urlu sub lavă,
să pier în nemernicie.
Și, totuși, viața mea știe
să rabde mocirla grozavă;
nimeni ca mine nu-nvie
din scârbă, din viermi, din otravă,
nimeni nu trece asemenea mie
prin iad și prin slavă.
Tare sunt, Doamne. Nu mă-nspăimântă
nici biciul, nici moartea, nici hăul.
Rănile mele sunt ca trascăul,
mă-mbată, mă înfierbântă...
Sânger, și carnea mea cântă,
vin urile ca fierăstrăul,
și ziua mea crește din trântă,
fierbinte și sfântă.
Tare sunt, Doamne, tare.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.