Din scrumul meu mereu mă scol
și dau minunilor ocol.
Din taine ciugulesc puțin -
un fir de har, un strop de chin.
În ghimpi de întrebări mă-nțep,
mă-njunghe câte nu pricep,
dar parcă și mai mult mă dor
câte-nțeleg pe limba lor.
Târât de patru strașnici șargi
spre patru orizonturi largi,
în care fiecare zare-aș vrea
să las bucăți din carnea mea.
Și iar m-adun și mă frământ,
zbătând neliniștile-n vânt,
flămând să știu ce-i mai târziu
dar beat de spaime c-am să știu.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.