Între dactil și emistih bucolic,
m-au îngropat ruralei mele vetre.
Orașul liric țipă-n taximetre
și duduie-n motoare, hiperbolic.
De-un veac sau trei, sub funerare pietre
dorm izolat, ca pe-un recif atolic,
somn georgic, somn silvestru și simbolic,
în strâmte și impuse perimetre.
Betonul și asfaltul mă ignoră,
mă scuipă citadinele furnale;
ci versu-mi fierbe-n cupa lui sonoră,
cum scânteia Falernul în pocale,
și când el arde sus în auroră,
nu-mi pasă că mormântul meu e-n vale.
vezi mai multe poezii de: Radu Gyr
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.